In 8 octombrie 2026 am avut plăcerea de a găzdui piesa "Mândrie"

In 8 octombrie 2026 am avut plăcerea de a găzdui piesa "Mândrie" (Dramaturgia, cu textele întregii echipe: Ioana Toloargă, Regia: Olivia Grecea, Scenografia: Dragoș Moldovan, Muzica originală și sound design: Mara Solomon, Light design: Alex Maftei, Distribuția: Maialgesa Dat, Călin Deneş, Alexandra Ioana Harapu, Maria Elena Morar). La acest eveniment au fost prezenți elevii din cinci clase ale liceului nostru: X A, XI A, XI B, XII A, XI C.
UN GÂND (Ioana Toloargă, dramaturgă): Teatrul pentru publicul tânăr (între copii și adulți/ publicul generalist) este o categorie subreprezentată, în spațiul românesc. Există câteva companii tinere, spații independente sau teatre de stat, ori, mai bine spus, câteva spectacole de repertoriu care încearcă, la nivel național, să targeteze și această nișă de spectatori (teatrul pentru adolescenți), însă oferta este mult mai redusă decât pentru orice altă categorie. Astfel, compania Cont.rar își propune să se adreseze, în primul rând, tinerilor. Spectacolul MÂNDRIE s-a născut firesc în continuitatea acestei direcții, în parteneriate cu licee din Cluj-Napoca și București (fiind jucat și în categoria Teatru educațional din Festivalul Național de Teatru 2026).
Astfel, ne-am întâlnit cu elevii Liceului Tehnologic „Alexandru Borza”, pentru început, în prima etapă de lucru la spectacol, cea de documentare prin focus grupuri și interviuri, în încercarea de a ne cunoaște publicul, dar și de a avea o perspectivă justă și la cald asupra felului în care înțelege și are impact asupra sa istoria recentă, “cea pe care o trăim”. Reîntoarcerea în școală, în 8 octombrie (după premiera spectacolului la sediu, în iunie) a fost o surpriză plăcută, atât datorită primirii călduroase și a deschiderii instituționale, cât și, mai ales, datorită tinerilor spectatori atenți și empatici. De la “am văzut că ați integrat ce am spus în interviu”, la întrebarea sub care a stat și o direcție din demersul nostru “de ce nu ajunge istoria așa la noi?”, am simțit, în cadrul discuției, că s-a creat un spațiu de dialog benefic nu doar între artiști și public, cât și între generații apropiate (dar adesea cu viziuni ideologice diferite asupra istoriei - fie ea îndepărtată și transformată în mit sau rușine națională, fie extrem contemporană, dar și asupra lumii și a posibilităților unui viitor mai bun)

 

poza 1 bunpoza 2 bun

poza 3 nun